Dezvoltare personală

Ce vrea să ne învețe Covid-19?

Sunt momente în existența noastră pe acest pământ, când ne vine să lăsăm totul și să fugim, însă ne dăm seama că problemele cotidiene nu se rezolvă atât de facil.

Adesea, impedimentele scot tot ce e mai rău din noi. Căutăm vinovați, ne uităm la ceilalți, vedem cât de bine le merge și îi invidiem. Goana după bani, funcții și diplome reușește să umbrească esența umană. Dorința de a fi observați și validați ajunge să accentueze egoismul și răutatea.

Astfel, uităm că suntem niște simpli oameni, muritori și slabi în fața sorții. Da, uităm că viitorul este incert și că tot ce avem este prezentul.

În clipele în care lucrurile merg așa cum ne-am propus, intrăm într-o cursă periculoasă ce ne face să credem că suntem nemuritori și invincibili. Nimic nu ne sperie și ne simțim înzestrați cu puterea de a muta chiar și munții.  Începem să ne dorim din ce în ce mai mult, fapt pentru care muncim din ce în ce mai mult.

 Uneori, ne neglijăm sănătatea, petrecem puțin timp cu oamenii dragi, cu gândul că munca asta de acum ne va ajuta să ajungem unde ne dorim și poate, cândva, vom avea timp și pentru relaxare.

Dar, timpul trece, noi trecem odată cu el, iar dorința de ”mai mult” se acutizează. În fiecare zi, suntem nemulțumiți  că nu avem atât cât ne-am dori. Mereu vedem că ne lipsește ceva, deși sunt atâtea aspecte pentru care am putea fi recunoscători.

Alergăm după lucruri materiale crezând că vom obține fericirea, însă de ce atunci când ne îndeplinim un obiectiv, nu acordăm timp bucuriei și recunoștinței?

Pentru că dorința pură dă naștere altei dorințe și poate genera fericirea numai dacă este îmbinată cu recunoștința. Deci, de fapt, ne lipsește recunoștința, fără de care poți să ai totul și totodată, să nu ai nimic.

Și pentru că nu e echitabil să lăsăm praful nemulțumirii să se aștearnă peste toate lucrurile valoroase pe care le avem, își fac apariția bolile, necazurile, virusurile. Se pare că numai așa începem să utilizăm timid soluția recunoștinței.

De exemplu, în perioada aceasta, în care suntem nevoiți să stăm izolați, ne dăm seama cât de privilegiați eram când puteam ieși liniștiți pe străzi, bucurându-ne de căldura soarelui. Dacă ne gândim mai bine, era frumos chiar și când ploua sau ningea, deși, atunci, ne plângeam că ne este frig, că vremea e prea urâtă.

Constatăm cât de frumos era când ne întâlneam unii cu alții, la cursuri, pe stradă sau la muncă, dar asta se întâmplă, deoarece, în situația dată, nu mai putem ieși oricum, iar și când ieșim, străzile pustii ne lasă o ușoară urmă de regret că nu ne-am bucurat la timp.

Ciudat, nu? Acum ceva timp, aglomerația din trafic, stresul de la job, cursurile plictisitoare ne oboseau și abia așteptam să ajungem acasă și să ne culcăm. În acest moment, vrem ca virusul să dispară și să putem recupera tot ce am avut: libertatea, natura, vacanțele, întâlnirile cu oamenii, îmbrățișările, conversațiile lungi și interminabile, ieșirile la ” o cafea” sau la ”un suc”.

Se pare că sesizăm valoarea unui lucru abia după ce acesta dispare. Atât timp cât avem, ni se pare normal să avem. Îndrăznim chiar să credem că totul ni se cuvine, dar nu e deloc așa.

Virusul acesta este un semnal de alarmă, o amendă pe care trebuie să o plătim pentru faptul că nu am fost recunoscători. Nu degeaba se spune că în viață totul se plătește.

Deci, e timpul să plătim pentru clipele de nemulțumire în care am trăit până acum, să învățăm să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru lucrurile mici, precum: zâmbetul unui copil, salutul unui om, floarea care crește în grădină, locul de muncă (așa cum este el, dar este), plimbările pe străzile aglomerate, aerul curat, sănătatea, întâlnirile cu prietenii, colegii și familia.

Așadar, virusul acesta vrea să ne învețe să practicăm recunoștința, să trăim simplu și autentic, să ne bucurăm de tot ceea ce ne oferă viața și să conștientizăm că necazurile au menirea de a ne face să apreciem momentele fericite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<